Skip to content

Griji de mama

Aseara, inainte de culcare, butonam telefonul si “numaram oi” cand m-a lovit: grija. Ma tot gandesc in ultima perioada de ce in primele saptamani dupa nastere a fost atat de greu si de ceva timp totul a inceput sa fie mai simplu, mai frumos, mai usor. Grija s-a schimbat!

La inceput nu stiam nimic despre el. “Bine” ca am avut sfatuitoarele gratuite care stiau totul ca doar au trecut si ele prin asta. Problema este ca ele nu au crescut copilul meu. Copilul pentru care eu imi faceam non stop griji este nou pe lume, nu doar pentru mine si el, ci pentru toata lumea. Daca alti copii s-au comportat dupa un tipar, asta nu inseamna ca si al meu va fi la fel. Poate el este primul din istorie care se va comporta diferit. 🙂 Exista o prima data pentru orice, nu?

 Acum incep sa realizez ca majoritatea grijilor de atunci erau ridicole, dar la momentul respectiv erau panicile mele. Grijile se schimba! Atunci imi era teama de colici, sa nu se sufoce in somn (il verificam mereu daca respira), ca nu mananca suficient, ca nu doarme suficient si lista ar putea continua.

Acum imi este teama sa nu faca lucruri mai periculoase. De cand a inceput sa mearga bine de-a busilea si stangaci in picioare, vad toate obiectele din casa cum cad pe el 🙂 Sunt convinsa ca in cateva luni si astea mi se vor parea ridicole si o sa ma prapadesc de ras cand o sa imi amintesc ce temeri aveam.

Acum il cunosc! Il simt! Stiu! Are momente cand nu mananca, are zile cand nu doarme, uneori plange nejustificat, alteori tuseste. Ma uit la el si stiu ca nu e nimic, stiu ca e doar o stare, ca e bine si ca o sa fie si mai bine.

Am castigat relaxarea asta in timp, prin exercitiu. Pe zi ce trece il descopar si il cunosc din ce in ce mai bine. Stiu ce vrea, cand vrea sau cand nu vrea ceva. Stiu ca relele mici trec.

Pentru noi experientele celorlalti nu au contat si nici nu ne-au ajutat. Cel mai greu a cantarit experienta mea si a lui, iar asta vine in timp.

Fiecare zi in plus scade din teama irationala si adauga siguranta intre noi. Sigur, ramane teama infricosatoare sa nu i se intample ceva grav. Asta probabil nu se va stinge niciodata.

Oricum, din fericire, bucuria de a fi cu el este atat de puternica incat in cele mai multe momente reuseste sa evapore simtirile negative si temerile cronice.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: