Skip to content

Crizele de furie (tantrumurile)

– Iubi mi-i iei? Hai mi-i iei? Te rog!

– “Fa” iubito mai ai 50 de perechi acasa, oricum nu ii porti. Nu ii luam!

– Hai ma iubi, te rog! Pe astia o sa ii port! Te rog! (deja tonul domnisoarei devenea grav. Probabil discutia incepuse de ceva timp)

– Am zis ca nu, nu ii luam. Nu ma enerva iubi! Daca ii purtai ii luam, dar tu porti mereu doar caramizile astea.

Domnisoara era deja grena la fata.

– Dar tu de ce iti cumperi mereu blugi? Toti arata la fel. De ce ai nevoie de 30 de perechi la fel? Nu poti sa te imbraci tot cu aia? Oricum nu e nici o diferenta intre ei.

– De ce tipi la mine? Nu luam nimic! Mergem acasa!

Domnisoara blonda, botoxata si cu o pereche de “caramizi” de 12 cm in picioare isi tranteste geanta si iese val vartej din magazin. “Domnul” ii ia geanta si iese dupa ea.photo-1499012276815-a80b5512deae

Ce a urmat, nu stiu! Nu am fost curioasa!  O doamna insotita de sotul ei (probabil), murmura: ai vazut saraca? Ce viata duce cu ala. Nu putea sa ii ia pantofii? Sunt asa frumosi si nu sunt nici scumpi (erau in jur de 150 lei, pantofi stiletto, rosii). Sotul: pai n-ai vazut ce a zis barba-su? Nu ii poarta! Pentru ce sa cheltuie banii aiurea?

Ea era “saraca”. Eu am vazut scena ca pe o criza de nervi. O criza de nervi des intalnita la copiii “rasfatati” cum ar spune unii. Diferenta e ca unii copii se trantesc  prin magazine, locuri publice sau chiar si acasa cand nu obtin ceea ce isi doresc, pe cand “domnisoara” a trantit doar geanta. Si totusi de ce atunci cand are o criza de nervi, copilul este ridicat de jos si i se dau cateva palme la fund? De ce se tipa la el sa taca in cazul in care “urla” ca nu ii convine ceva si eventual totul se sfarseste tot cu doua trei palme la fund? De ce acei copii nu sunt “saracii”, pe cand un adult este inteles? Cum ar fi fost sa o ia “barba-su” la palme in magazin? Chiar si asa ea tot “saraca” era. Dar un copil mic este “un alintat”, “un needucat”, “prost crescut”.

Nu am experienta tantrumurilor (crizele de furie), bebelusul meu nu are nici un an, dar am vazut foarte des in locuri publice astfel de scene cu copii mici, iar azi si cu adulti. Ma pregatesc inca de pe acum, macar teoretic sa stiu ce am de facut.

Daca ma gandesc bine mi se intampla si mie. Nu ma trantesc si nici nu ma dau cu capul de pereti. Am patit-o de curand cu dvd-urile de la nunta. Nu mergeau sub nici o forma. Am injurat de cateva ori, imi venea sa le trantesc (dar inca nu le vazusem si nu imi puteam permite sa le stric), mi-am aprins o tigara, am baut o cafea, am rontait un bar chocolate si m-am mai calmat un pic. Dar oare in sufletul unui copil care nu obtine ce vrea sau nu reuseste sa exprime ceea ce isi doreste ce se intampla?

Crizele de furie sunt cel mai des intalnite la copiii intre 2-4 ani. De cele mai multe ori apar din cauza oboselii, a aglomeratiei, un alt factor ar fi anxietatea de separare, refuzul repetat de a-i oferi ceea ce isi doreste, consumul de zahar, prea multe reguli, lipsa de atentie din partea parintilor. Cand sunt la cote ridicate, cel mic nu le mai poate gestiona si face o criza de furie (tantrum).

Cu oboseala trebuie sa am grija pentru ca inca de pe acum cand nu doarme suficient – este epuizat fizic si psihic – devine o bomba cu ceas. Chiar si eu cand sunt obosita devin irascibila, deci ce pretentii sa am de la un copil? Incerc pe cat posibil sa ii respect programul de somn, iar la 120 minute sa il “ajut” sa adoarma macar 5-10 minute ca sa isi incarce “bateriile”.

Aglomeratia este un factor de stres si pentru adulti, dar mai ales pentru cei mici care nu stiu cum sa gestioneze suprastimularea. Evitam de pe acum, pe cat posibil, sa il tinem foarte mult in aglomeratie si galagie. Cand mergem la o petrecere sau dam o petrecere acasa stau cat mai retrasa cu el. Am observat ca muzica tare sau prea multi oameni in jurul lui il fac irascibil, tresare noaptea din somn sau se trezeste plangand – doar in zilele cand este suprastimulat.

Despre anxietatea de separare nu pot sa ma pronunt. Pana acum a stat 99% din timp cu mine sau cu tati, iar cand plecam nu il lasam decat cu o persoana pe care deja o cunoaste si este foarte familiarizat cu ea. Nu a plans niciodata ca am plecat si nici nu l-am gasit agitat la intoarcere. Cand va fi mai mare probabil vor incepe problemele la gradinita, cel putin in primele zile, dar pana atunci mai avem.

Zaharul ne agita si pe noi ca adulti, deci ce asteptari sa am de la el? Nu are nici macar un an implinit asa ca nu stie ce e zaharul si imi doresc sa il tin departe de el. Nu este sanatos si mai da si stari de nervozitate.

Lipsa de atentie din partea noastra – pana acum nu a fost cazul. Cum am mai spus, suntem 99% din timp in preajma lui. Nimic nu se intampla in jurul nostru atat timp cat el este treaz. Toata atentia si toate energia ne-o consumam cu el. Cand doarme ne relaxam. Am glumit! Cand doarme ne ocupam de curatenie, calcat, mancare. stock-photo-child-attitude-kid-unhappy-tantrum-mad-upset-yelling-kids-mood-2b9a6d40-4bb9-4532-b37a-0de012bf3ca1.jpg

Pentru a gestiona o eventuala criza datorata refuzului repetat de a-i oferi ce isi doreste trebuie sa il cunosc bine si sa premeditez ce isi va dori in functie de conjuctura in care urmeaza sa ne aflam. Pentru a preveni o criza in magazinul cu jucarii eventual nu il iau cu mine. Daca stiu ca am o lista bine definita de acasa cu lucrurile pe care trebuie sa le cumpar de la magazin o sa incerc sa il implic si pe el, sa il tin ocupat ca sa nu fie tentat de dulciuri sau jucarii. Spre exemplu il rog sa ma ajute sa cautam repede ce ne trebuie si sa fie concentrat sa imi caute articolele de pe lista. Daca totusi voi suspecta o posibila criza de furie voi incerca sa ii amintesc ca lista de cumparaturi am facut-o impreuna si ca nu avem acel obiect sau acel dulce scris pe hartie, deci nu il putem cumpara. Daca i se va promite ceva dulce sau o jucarie fara a se specifica exact ce urmeaza sa luam iar in magazin isi alege 3, ii voi aminti ce am stabilit – o jucarie nu 3 sau un dulce nu 3 si il voi lasa sa aleaga la care renunta si ce opreste.

El vrea sa se uite la desene animate si eu vreau sa ii fac baie? Buuun! Atunci va trebui sa imi schimb putin programul pentru baie si sa nu fie in acelasi timp cu desenele lui preferat (acele 30 de minute pe care va avea voie sa le piarda in fata televizorului – Am scris aici despre efectele televizorului in preajma bebelusului). Baia trebuie sa fie inainte de desene, cu ocazia asta pot sa ii spun:
“mami trebuie sa facem baie repede, repede pentru ca incepe Tom & Jerry” (pacat ca acum sunt fel de fel de desene fara noima carora momentan nu le stiu denumirea).

Cand am o stare de frustrare, de nervi, imi doresc foarte tare sa urlu, sa trantesc,  sa plang, sa injur, sa lovesc, sa ma razbun, sa aud de la cineva drag ca ma iubeste. Adult fiind, ma controlez.

Asa cred ca se simte si un copil mic, doar ca el habar nu are ce se intampla, nu stie teoria “tantrumului”, nu stie sa gestioneze aceasta stare, el simte doar o furie oarba si face tot posibilul sa scape de ea, prin orice mijloace : tranteste, tipa, loveste, isi tine respiratia sau chiar vomita.425FC655-96F6-4144-BB7B-710A7B3B368F.jpeg

Ce trebuie sa fac eu in acest caz? Sa fiu langa el! In nici un caz sa nu il las singur in speranta ca se va calma. Asta ar fi ultimul lucru pe care si-l doreste, sa se simta parasit.

Trebuie sa empatizez cu el, sa ii spun ca il iubesc, sa il iau in brate sau sa il intreb daca vrea sa il iau in brate, sa ii spun ca poate plange oricat doreste pentru ca si eu fac asta ca sa ma descarc si este normal ceea ce face el. In schimb daca totul porneste de la un refuz din partea mea nu ii voi spune niciodata DA doar ca sa il calmez, pentru ca ma voi lovi de fiecare data de aceeasi scena si el nu va mai intelege ce e bine si ce nu. O sa incerc sa ii explic de ce nu se poate sau o sa incerc sa ii distrag atentia si sa il fac sa se concentreze pe altceva. Daca nu reusesc, voi sta acolo si il voi lasa sa planga pana se descarca (nu ar trebui sa dureze mai mult de cateva minute o astfel de criza – maxim 10).

Daca eu reusesc sa imi cunosc copilul si sa inteleg ce isi doreste, cand isi doreste, ce il atrage si ce nu, cu siguranta va fi mult mai usor sa previn aceste stari.

Daca imi va trece vreodata prin cap sa ii dau cateva palme la fund ca sa il linistesc o sa ma gandesc cum ar fi sa ma bata sotul de fiecare data cand “sar calul” si ma alint mai mult decat e cazul. Asa cum eu, adult, simt nevoia de atentie, de confirmare, asa simte si copilul meu, poate inzecit.

Un copil de 2-3 ani, care nu vorbeste corect, fluent sau care nu stie cum sa exprime in cuvinte ceea ce isi doreste va avea astfel de crize de furie pentru ca asa are senzatia ca se face inteles.

Avem nevoie de multa rabdare, dar ei merita totul!

 

3 Comments »

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: